Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivității Economice”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiții pentru viitorul dumneavoastră”.
Institutul Regional de Oncologie anunță organizarea evenimentului de finalizare a proiectului “Centrul de Cercetare Fundamentală și Dezvoltare Experimentală în Medicina Translațională – TRANSCEND“ proiect finanțat în cadrul POS CCE Axa 2 Competitivitate prin CDI, Operațiunea 2.2.1 - "Dezvoltarea infrastructurii de CD existente și crearea de noi infrastructuri", Cod SMIS 48871. Valoarea totală a proiectului a fost de 52.565.914,45 lei inclusiv TVA din care contribuția nerambursabilă a fost de 35.558.131,25 lei inclusiv TVA, durata proiectului a fost de 27 luni și 20 zile.
Evenimentul va avea loc în data de 5 Iulie 2016 la Institutul Regional de Oncologie, ora 11, Amfiteatrul Mare. La acest eveniment sunt invitați reprezentanți ai Primăriei municipiului, Prefecturii și Consiliului Județean, Universitatii GR. T. Popa de Medicină și Farmacie.
Obiectivul definitoriu al acestui proiect este dezvoltarea unor cercetări fundamentale transdisciplinare derulate într-un sistem de tehnologii avansate interconectate, care vizează identificarea și proiectarea de noi molecule biomarker cu aplicație diagnostica sau terapeutica în bolile oncologice destinate unei translații graduale către aplicațiile clinice.